ADRESA

Strada Victoriei 82/21
430122 Baia Mare, Maramures

Tel.  0362-401169

Ajutorul public judiciar în materie civilă

Acte normative

• Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. 

Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale. 

Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:

  • a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
  • b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
  • c) plata onorariului executorului judecătoresc;
  • d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.


Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre forme, fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare. 

Beneficiază de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. 

Forme de ajutor public:

Asistenţa prin avocat 
Ajutorul public judiciar sub forma asistenţei prin avocat se acordă conform prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la asistenţa judiciară sau asistenţa judiciară gratuită. 

Ajutorul public judiciar sub forma plăţii onorariului expertului, traducătorului sau interpretului
În cazul încuviinţării cererii de ajutor public judiciar, sub forma plăţii onorariului expertului, traducătorului sau interpretului, prin încheierea de încuviinţare a asistenţei se stabileşte şi onorariul provizoriu cuvenit acestora. După prestarea serviciului pentru care s-a plătit onorariul provizoriu, instanţa va stabili onorariul definitiv. 

Ajutorul public judiciar sub forma plăţii onorariului executorului judecătoresc
În cazul încuviinţării cererii de ajutor public judiciar sub forma plăţii onorariului executorului judecătoresc, prin încheierea de încuviinţare a asistenţei se stabileşte şi onorariul provizoriu cuvenit executorului judecătoresc, în funcţie de complexitatea dosarului la acea dată. 
Cererea împreună cu încheierea de încuviinţare se trimit, de îndată, camerei teritoriale a executorilor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a acelei instanţe. 

Ajutorul public judiciar sub forma facilităţilor la plata taxelor judiciare
În cazul încuviinţării cererii de acordare a facilităţilor la plata taxelor judiciare, prin încheiere se vor stabili fie scutirea de plată, fie, după caz, cota de reducere, termenele de plată şi cuantumul ratelor. În cazul în care taxele judiciare datorate sunt mai mari decât dublul venitului net lunar pe familie al solicitantului din luna anterioară formulării cererii de ajutor public judiciar, eşalonarea plăţii se va face astfel încât rata lunară datorată să nu depăşească jumătate din venitul net pe familie, dacă instanţa nu apreciază necesar a se acorda o altă formă de ajutor, mai favorabilă. Eşalonarea plăţii taxelor judiciare se poate face în cel mult 48 de rate lunare. 

Ministerul Justiţiei 

Bucureşti, Str. Apolodor, Nr.17, sector 5. Web: www.just.ro

Serviciul pentru Relaţii cu Publicul -Şef serviciu: Cătălina Stănescu
Număr de telefon secretariat 037 204 1046 
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Copyright © 2019, Caritas Maramures. All Rights Reserved.

Design by: MM